În Octombrie 2022 a avut loc, la Iași, prima ediție a Forumul Internațional al Sustenabilității, un eveniment de două zile cu 21 prezentări de specialitate, 4 workshopuri și un training dedicat dezvoltării dorabile. Scopul evenimentului a fost dezvoltarea relațiilor economice multilaterale în Europa de Sud-Est și regiunea Dunării în contextul dezvoltării durabile.
Inițiativa s-a bucurat de o susținere publică solidă, partenerul principal fiind Departamentul pentru Dezvoltarea Durabilă din cadrul Guvernului României.
Evenimentul a atras aproximativ 150 de participanți din România și din țări precum Republica Moldova, Turcia, Grecia, Serbia, Muntenegru, Ungaria, Germania, Austria, Albania. Dl. László Borbély, consilier de stat și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltarea Durabilă a României a punctat că dezvoltarea durabilă este în primul rând o atitudine, iar departamentul își asumă rolul de facilitare a dezvoltării și transformării sustenabile cu ajutorul actorilor locali. Dl. Borbély a precizat că, printre mai multe proiecte importante derulate de departament, se regăsește și formarea a 2000 de experți în domeniul dezvoltării durabile, România fiind prima țară care a introdus acest standard ocupațional.
Multidisciplinaritatea Forumului se reflectă și prin numărul mare de lucrări/teme prezentate, precum: analize socio-economice actuale privind migrația, comerțul și direcțiile de dezvoltare ale țărilor din Sud-Estul Europei, capacitatea țărilor europene pentru dezvoltarea bioeconomiei circulare, startup-uri în sprijinul economiei circulare, sate bazate pe bioenergie, cercetare-dezvoltare și inovarea în sisteme de energie, medicină personalizată prin digitalizare în contextul obiectivului global numărul 3: sănătate și bunăstare, exemple de bună practică în politici de dezvoltare durabilă în alte țări. O temă centrală a Forumului a fost integrarea instrumentelor de dezvoltare sustenabilă în mediul economic pentru care este esențială cooperarea reală a decidenților politici cu sectorul privat.
Printre concluziile evenimentului putem aminti: dezvoltarea sustenabilă începe cu educație; există o serie de exemple de bună practică care sunt izolate și care trebuie integrate și conectate, iar pentru asta se planifică lansarea unei platforme naționale interactive; clusterele și incubatoarele de afaceri sunt structuri ideale pentru stimularea mediului colaborativ la nivel regional; consolidarea capacității administrative în contextul dezvoltării sustenabile se poate îndeplini doar prin implicarea actorilor locali, iar deschidere există în acest sens.
Mesajul Comisiei Europene a fost transmis de doamna Ulla Engelmann, conducătorul unității – Forum Industrial, Alianțe și Clustere DG Grow. Printre specialiștii care au împărtășit informații valoroase se numără dl. Umut Ergezer, coordonatorul Strategiei Europei Sud-Est 2030; dl. Barna Kovács, secretarul general al BIOEAST Initiative; dl. Rauf Alp Denktaș, Director General Adjunct – Afaceri Economice Multilaterale – Ministerul Afacerilor Externe al Turciei; dl. Marco Savkovic, consilier superior la Ministerul Economiei Muntenegru; dl. Simion Berzoi reprezentatul Programului Națiunilor Unite din Republica Moldova – expert în investiții de energie regenerabilă; dl. Ilir Rembeci, Directorul Agenției Regionale de Dezvoltare Tirana; dna. Gisela Kemmer, manager agenția de cluster Baden-Wurttemberg; dl. Peter Barta prezentând tehnologii fintech ca și soluții pentru inovare socială și sustenabilitate; dl. Vajda Lajos, președintele Clusterului Inovativ al Biomasei Green Energy, organizând o sesiune dedicată soluțiilor de energie verde în special pentru comunități rurale.
La Forum au participat mai mulți primari din zonele rurale ale României și Republicii Moldova care, cu ajutorul echipei Asociației Green Energy, au lucrat la identificarea soluțiilor de generare a energiei curate din resurse locale existente.
Evenimentul a avut mai multe sesiuni de co-creare și de networking între participanți și s-au creat parteneriate noi pentru lansarea proiectelor comune de dezvoltare transnaționale.
Partenerul principal al evenimentului este Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a României. Forumul a fost inițiat de Asociația Incubatoarelor de Afaceri din România (AICAR) la care s-au alăturat organizații precum: Asociația Clusterelor din România, Arhipelago, Institutul de guvernanță corporativă și sustenabilitate – CORP, ADR Nord-Est, Clusterul Imago-Mol, Clusterul BioNest, reprezentanții regionali Enterprise Europe Network, Technopolis.
Având în vedere succesul și rezultatele primei ediții, se preconizează organizarea anuală a Forumului într-un format similar prin care actorii implicați în dezvoltarea durabilă vor participa la mai multe sesiuni de lucru cu scopul de a dezvolta noi proiecte în comun.
Mai multe informații:
Organizatori: hubromania@gmail.com / 0729101963 Departamentul pentru Dezvoltarea Durabilă: contact@dezvoltaredurabila.gov.ro / +4 021 318 1110
Lasă un răspuns