Zi bună tuturor! În acest articol vom discuta despre beneficiile pe care le aduce raportarea responsabilității sociale corporative (CSR) pentru întreprinderile mici și medii din România.
Să ne reamintim ce definesc aceste tipuri de rapoarte: ele presupun o analiză obiectivă și lipsită de prejudecăți a indicatorilor de mediu, economici și sociali. Scopul lor este de a demonstra transparența proceselor interne ale întreprinderii în fața investitorilor, angajaților, clienților, comunităților și organizațiilor non-guvernamentale. Un aspect care ne interesează pe toți este impactul pe care o firmă îl are asupra mediului înconjurător, în plan social, economic și în ceea ce privește guvernanța corporativă (ESG).
Avantajele raportării CSR
1. Menținerea încrederii investitorilor: Acesta este primul mare avantaj. Fără investitori, o întreprindere, indiferent de mărime, își pierde sursele de capital. O relație de încredere între firmă, clienți și angajați poate genera noi surse de venit și oportunități de dezvoltare corporativă.
2. Îmbunătățirea sistemelor de management: Raportarea CSR ajută firma să își clarifice și să își optimizeze procesele interne. Un raport aduce claritate asupra structurii manageriale și poate redefini strategiile aplicate pentru a crește impactul pozitiv asupra mediului. De asemenea, acesta face cunoscute condițiile de muncă, respectarea drepturilor omului și tratamentul egal al tuturor angajaților.
3. Poziționarea pe piață și diferențierea: Cum se definește firma și cum se diferențiază de competiție? Un raport CSR poate scoate la suprafață detalii care atrag atenția clienților, cum ar fi rezolvarea unei probleme din structura socială a firmei care anterior era ignorată.
4. Optimizarea condițiilor de muncă și a diversității: Publicarea unui raport CSR te obligă să analizezi cine sunt cei care muncesc în firmă și care sunt condițiile oferite. Identificarea și descrierea clară a structurii sociale și a problemelor aferente pot încuraja schimbarea. Odată rezolvate aceste probleme, firma poate deveni atractivă chiar și pentru specialiști din afara țării. Diversitatea este cheia unui mediu social sănătos, iar raportul CSR oferă certitudinea că impactul firmei este unul pozitiv.
Cadrul legislativ: Directiva CSRD
Regulamentele CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive – Directiva privind Raportarea Sustenabilității Corporative) pun accent pe transparență, comparabilitate și responsabilitate privind impactul asupra mediului, social și de guvernanță. Respectarea acestor norme asigură încrederea investitorilor și ajută la integrarea sustenabilității în ADN-ul firmei.
Conform directivei, companiile din Uniunea Europeană sunt obligate să raporteze informații detaliate despre pilonii ESG. În România, începând cu anul financiar 2024, directiva CSRD este implementată prin legislația națională, obligând companiile românești să se alinieze noilor cerințe. Toate companiile mari și entitățile listate pe piețele reglementate vor trebui să raporteze conform acestor standarde.
Concluzie
Beneficiile raportării CSR reprezintă o oportunitate reală pentru antreprenorii români. Majoritatea trebuie să țină cont de aceste rapoarte dacă dorim o integrare cât mai profundă în structurile Uniunii Europene.
Detalii suplimentare despre Directiva CSRD pot fi găsite aici:
Majoritatea avantajelor menționate sunt susținute de directiva europeană CSRD, menită să ajute companiile să devină mai transparente. Vom detalia cerințele specifice privind durabilitatea în următorul nostru articol.

Lasă un răspuns