• Facebook
  • LinkedIn
  • YouTube
  • ALUMNI
  • DOCTORAT
  • UAIC

CORP

Institutul de Guvernanță Corporativă și Sustenabilitate

  • NOUTĂȚI
  • DESPRE NOI
    • Înființare
    • Misiune
    • Obiective
  • ECHIPĂ
  • GRANTURI ȘI PROIECTE
    • Competiția de Inovare Deschisă pentru Modele de Afaceri 2024
      • Noutăți proiect BMOIC
      • Cardneto
      • BizNovators
      • Echipa colorată
      • KPI
      • Inovatorii
      • 4D Thinking
  • EVENIMENTE
  • CONTACT

12 decembrie 2025

Conferința „Strategii militare aplicate în afaceri: între tradiție, competiție și inovație” – un dialog între gândirea strategică clasică și provocările mediului de business contemporan

Vă invităm joi, 18 decembrie 2025, ora 18:00, la conferința „Strategii militare aplicate în afaceri: între tradiție, competiție și inovație”, găzduită de Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Evenimentul se adresează atât comunității de afaceri, cât și mediului academic, reunind lideri, antreprenori și pasionați de strategie interesați să descopere cum pot fi adaptate conceptele clasice de gândire strategică la provocările și dinamica mediului economic contemporan.

Invitatul special al evenimentului, Conf. univ. dr. Neculai Bolohan de la Facultatea de Istorie, va evidenția felul în care strategiile dezvoltate în epoci diferite continuă să ofere instrumente valoroase pentru analiza și înțelegerea mediului economic actual. De asemenea, Marius Alexa, coordonatorul conferinței, va susține un scurt discurs prin care va sublinia importanța gândirii strategice în contextul provocărilor actuale ale mediului de afaceri.

În cadrul acestei ediții, conferința este îmbogățită de contribuțiile a trei masteranzi ai Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Managementul Organizațiilor, care vor susține prezentări inspirate din marile tratate de strategie. Bulai Adriana va analiza „Inelul de Foc și cel de Apă”, explorând modul în care principiile lui Miyamoto Musashi pot fi transpuse în antreprenoriatul modern pentru a evalua piața, a lua decizii eficiente și a obține avantaje competitive. Zota Dragoș va prezenta o interpretare aplicată a ideilor lui Sun Tzu, concentrându-se pe avantajul informațional, tipologiile de „terenuri” strategice și rolul leadershipului în contexte de incertitudine. În completare, Mohora Andrei va aduce în discuție gândirea lui Carl von Clausewitz, cu accent pe dinamica conflictului, fricțiune, voință strategică și relevanța acestor concepte pentru procesele decizionale din businessul contemporan.

Participanții vor avea ocazia să adreseze întrebări, să dezbată idei și să analizeze situații reale inspirate din mediul de afaceri, într-un cadru interactiv și deschis. Evenimentul se va încheia cu o tombolă cu premii atractive, la care vor participa toți cei înscriși în prealabil.

Vă așteptăm cu drag la un eveniment dedicat explorării strategiilor care pot modela succesul în mediul de afaceri actual.

Formular de participare:

https://tinyurl.com/4ksws7vh

Scris de institut / Evenimente

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

  • Lecții de afaceri din arta războiului
  • Conferința „Strategii militare aplicate în afaceri: între tradiție, competiție și inovație” – un dialog între gândirea strategică clasică și provocările mediului de business contemporan
  • Institutul CORP oferă 44 de abonamente Google AI Pro pentru studenții FEAA, cu sprijinul Junior Achievement Romania
  • 145 de studenți UAIC înrolați în cursurile Google AI Essentials & Prompting Essentials – înscrierile continuă până pe 31 august!
  • Peste 90 de studenți UAIC deja înrolați în cursurile Google AI Essentials & Prompting Essentials!

Comentarii recente

  • Pilipenco la Acces gratuit pentru studenți la cursurile Google AI Essentials și Google Prompting Essentials, prin parteneriatul Junior Achievement România – Google – Coursera
  • Olievschi la Acces gratuit pentru studenți la cursurile Google AI Essentials și Google Prompting Essentials, prin parteneriatul Junior Achievement România – Google – Coursera
  • Anastasia la Institutul CORP, vocea sustenabilității românești la EXPO Osaka 2025
  • Ducu Dudanu la Institutul CORP, vocea sustenabilității românești la EXPO Osaka 2025
  • Horomnea Emil la Echipa BizNovators – Câștigătoarea competiției „Business Models Open Innovation Competition 2024”

Copyright © 2026 · INSTITUTUL DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ ȘI SUSTENABILITATE


Acest website a fost construit în cadrul proiectului Institute of Corporate Governance and Sustainability. Un proiect derulat în cadrul programului Universitatea Antreprenorială, finanțat de către Romanian-American Foundation