În data de 8 ianuarie a avut loc ultimul workshop din cadrul proiectului „Business Model Open Innovation Competition 2024”, timp dedicat finalizării proiectelor noastre. Astfel, am ajuns fără să realizăm atât de aproape de finalul acestui proiect extraordinar. Dar, ce putem face? Timpul zboară când te distrezi.
În cadrul ultimei sesiuni de lucru, echipa noastră a realizat modificările finale asupra proiectului de analiză a modelului de business al companiei „Katty Fashion”. Apoi, am verificat și reverificat rezultatul eforturilor depuse ajungând la un acord unanim că am realizat varianta finală a proiectului nostru(nu a fost niciodată numit „proiect-final_finalfinal-3B” după cum se zvonește).
Odată ce am avut modelul de analiză complet, am discutat și formulat o strategie de lucru în prinvința raportului de activitate și a designului instrumentelor de prezentare a proiectului în cadrul competiției.
A fost un efort considerabil, o experiență extraordinară și nu am fi reușit dacă nu am fi fost o echipă atât de unită și coordonată.
În cele ce urmează, vom vedea ce spun membrii echipei „4D Thinking” despre ultima sesiune oficială de lucru.
Ioana – Modificările aduse proiectului au fost discutate detaliat împreună cu membrii echipei, astfel încât fiecare să își poată expune punctul de vedere. Workshop-ul a fost bine gestionat si a fost o atmosferă plăcută.
Mihăiță – În timpul ultimei sesiuni de lucru am discutat mai detaliat despre ultimele modificări pe care le-am adus proiectului. Tot acest lucru a fost posibil datorită bunei colaborări dintre membrii echipei.
Theodor – În ultima sesiune am făcut modificările finale ale modelului canva, ne-am decis în privința ultimelor probleme avute pe care le-am dezbătut pentru a avea cea mai bună formă a proiectului. În final, am început completarea raportului de lucru, în care am pus pe hârtie tot ceea ce am aflat, văzut și auzit legat de „Katty Fashion”.
Larisa – La workshop-ul final, am pus la punct ultimele detalii și am implementat modificările necesare pentru a asigura succesul proiectului. Deși au mai existat mici obstacole, echipa noastră a reușit să le depășească fără probleme.
Darius – Atunci când am ajuns la workshop-ul din data de 8 ianuarie, am fost uimit când am constatat că va fi ultimul din cadrul competiției. De asemenea, m-a impresionat și progresul pe care la realizat atât la nivel individual, cât și ca echipă, într-un timp atât de scurt.
Rareș – În cadrul ultimului workshop, am analizat proiectul echipei noastre și am adus modificările și completările finale. Am continuat apoi cu discutarea raportului de activitate și a strategiei de realizare a prezentării proiectului în cadrul competiției. Am încheiat seara cu o discuție liberă, apreciativă, despre progresul realizat și cunoștințele dobândite pe parcursul acestui demers.

Lasă un răspuns